back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

Programul de Pasti din spitale, institutii si magazine, in municipiul Pascani

In perioada minivacantei de Paste si 1 mai, institutiile, societatile si supermarketurile din municipiul Pascani, dar si din intreaga tara, au un program diferit. In ceea ce priveste sectorul bugetar, cum ar fi Primaria Pascani, Spitalul Municipal, Casa de Cultura si celelalte institutii, zilele libere, conform legii, sunt cele cuprinse in perioada 26 aprilie – 1 mai.

In unitatile medicale se asigura garzile, insa ambulatoriul pentru consultatii este inchis.

ApaVital Iasi, furnizorul care opereaza si in Pascani, a precizat ca in intervalul mentionat, lucrătorii vor avea zile libere legale acordate cu ocazia sărbătorilor pascale și a Zilei Muncii, urmând a fi asigurate doar o parte din activitățile pe care le desfășoara. Au fost stabilite echipe de interventie care sa asigure permanenta, activitatea de relații cu publicul va fi asigurată în această perioadă prin intermediul Centrului de Contact, la numărul de telefon 0232.969, in timp ce registratura ApaVital, casieriile ApaVital și ghișeul de primire a documentațiilor nu vor avea program de lucru.

RAGCL Pascani a precizat ca mijloacele de transport in comun vor avea un program special in aceasta perioada. Vezi aici.

Si magazinele mari din municipiu vor avea un orar diferit. La LIDL, vineri programul va fi de la ora 7 la 22, sambata de la 7.30 la 20, duminica si luni, in prima si a doua zi de Paste, va fi inchis, iar de marti, 30 aprilie se revine la programul normal. Supermarketurile Penny, vor fi deschise in Vinerea Mare între orele 00-23:00, in sambata Pastelui de la 00 la 19:00, iar duminica, in prima zi de sarbatoare va fi inchis. Pe 29 aprilie 2018, programul va fi între orele 00-17.00, iar din a treia zi de Paste se va reveni la program normal. La Kaufland, sambata va fi orar scurt, intre orele 7-18, duminica va fi inchis, iar luni ora deschiderii va varia în funcție de magazin în intervalul 08:00-09:00, iar ora închiderii în intervalul 15:00 – 18:00.

Mentionam ca potrivit legii, incepand cu data de 2 mai, joi, programul va reveni la normal in toate institutiile si societatile.

 

 

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat