back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Programul DiscoverEU. Cine sunt tinerii care vor putea călători gratuit prin Europa cu trenul. Comisia Europeană pune la bătaie 35.500 de permise

Tinerii rezidenţi într-un stat al Uniunii Europene sau într-o ţară asociată la programul ErasmusPlus vor putea primi permise de călătorie pentru a descoperi Europa cu trenul. Această iniţiativă aparţine programului DiscoverEU, care dispune în total de 35.500 de permise gratuite.

Comisia Europeană a lansat pe 16 aprilie cea mai recentă rundă de înscrieri în cadrul inițiativei DiscoverEU. Acesta se va încheia marți, 30 aprilie, la ora 13:00.
În total, sunt disponibile 35.500 de permise de călătorie. Pentru a obține unul, tinerii născuți între 1 iulie 2005 și 30 iunie 2006 pot participa la un quiz cu cinci întrebări despre UE și o întrebare suplimentară pe Portalul european pentru tineret. Candidații selectați vor primi un permis gratuit de transport feroviar pentru a călători în Europa timp de până la 30 zile, între 1 iulie 2024 și 30 septembrie 2025.

Cererea de propuneri este deschisă candidaților din Uniunea Europeană și din țările asociate la programul Erasmus+, inclusiv Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia. Titularii de bilete își pot planifica propriile rute sau se pot inspira din cele existente. De exemplu, ei pot descoperi o rută lansată anul trecut, care se axează pe orașe și locuri care fac ca Uniunea Europeană să devină „frumoasă, durabilă și favorabilă incluziunii”, în conformitate cu principiile noului Bauhaus european.

Comisia a lansat DiscoverEU în iunie 2018, în urma unei acțiuni pregătitoare a Parlamentului European. Acesta este integrat în programul Erasmus+ 2021-2027. Din 2018, peste 1 milion de candidați și-au depus candidatura pentru 284.000 de permise de călătorie disponibile.

Sursa Observator 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat