back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Proiectul Peștișorul, 71 puncte. Mai mult decât minimul necesar, mai puțin decât autoevaluarea

Proiectul privind transformarea terenului unde a fost lacul Peștișorul, într-o zonă de agrement a trecut cu bine de evaluarea tehnico-financiară a specialiștilor de la ADR N-E. Anunțul a fost făcut în cadrul unei cofnerințe de presă chiar de managerul proiectului, adminsitraotulul public Alexandru Dandu.

În urma evaluării proiectul a obținut doar 71 de puncte. Suficiente pentru calificarea în etapa următoare, minimul necesar fiind de 60 de puncte dar cu 21 mai puțin decât autoevaluarea făcută de reprezentanții adminsitrației locale.
Pașcaniul a pierdut puncte pentru că în proiect nu a fost cuprinsă și amennajarea unor piste de biciclete pe marginea lacului. O altă problemă este cea legată de situația economică a localității. În proiectul depus de munipalitate s-a arătat că Pașcaniul ar fi o zonă defavorizată și că ar trebui să se țină cont de această situație, dar evaluatorii au respins acest argument pe motiv că situația constatată în trecut nu mai este valabilă.
Problemele au apărut din cauza faptului că municipiul Pașcani s-a grăbit să realizeze proiectul înainte de a fi publicat ghidul de finanțare.

Documentația tehnică a fost aprobată pe 18 august 2023, în regim de urgență, pe motiv că ar fi urmat să fie depusă pentru finanțare o lună mai târziu. La acea vreme, o parte din consilierii locali au atras atenția că proiectul este prea scump și că ar fi trebuit refăcut prin renunțarea la o serie de lucrări.

Mai mult, tot din motive electorale, legislativul local a aprobat contractarea unui împrumut de 5 milioane de euro, pe 16 aprilie 2024, înainte de alegerile locale, la cererea primarului, dar hotărârea nu a fost valorificată până acum. La acea vreme, edilul susținea că vrea să înceapă imediat lucrările.

Până acum, pe axa de fianntare destinată municipiilor care nu sunt reședințe de județ au fost depuse doar două cereri de fianntare în valoare totală de peste 69,6 milioane de lei. Este posibil ca până pe 29 august, termenul limită de depunere a proeictelor, să mai fie depuse încă 4 cereri. Suma totală pusă la dispoziție pe această axă este de aproape 130 milioane lei.
Valoarea actuală a proiectului este de 51,3 milioane de lei (51.350.370 lei). Pașcaniul speră să obțină din fonduri europene 35,5 milioane de lei (35.522.936) fonduri nerambursabile. Diferența de 16,5 milioane de lei (16.537.392) ar urma să fie asigurată de la bugetul local pentru plata unor cheltuieli neeligibile în valoare totală de peste 15,8 milioane de lei și a cotei de cofinanțare de 2% – 710.458 lei. De exemplu, ar urma să fie cheltuiți din banii pașcănenilor 4,5 milioane de lei pentru construcții, instalații și dotări, 1,75 milioane lei cheltuieli diverse și neprevăzute, 9,58 milioane de lei pentru acoperirea unor cheltuieli eventuale, precum și diferențele rezultate din ajustarea prețurilor.
Deocamdată nu se știe cu exactitate de unde vor fi luați acești bani, dacă proiectul va fi aprobat la finanțare.

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat