back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Promoția 1969 a Colegiului “Sadoveanu” din Pascani, intalnire la 50 de ani de la absolvirea liceului

Amintiri, povesti, emoții si  lacrimi pentru bucuria revederii: promoția 1969 a Colegiului “Sadoveanu” din Pascani  a spus prezent vineri 7 iunie, la strigarea catalogului!  Absolvenţii Colegiului s-au revăzut după 50 de ani de la absolvire. La întalnirea aniversară, care a avut loc în una dintre salile de sport a liceului, au fost prezenţi peste 30 de foşti elevi.  Aniversarea celor 5 decenii de la finalizarea studiilor liceale a fost una deosebită si  plină de emoţie, organizarea fiind una bine pusă la punct. Au fost amintiţi profesorii acelei perioade, precum şi diriginţii claselor. O parte dintre cei prezenti au venit special pentru eveniment de la sute de kilometri distanta, fiind stabiliti in alte orase ale tarii.

Evenimentul a fost deschis  “oficial” prin sunatul clopotelului de catre actualul director al institutiei de invatamant, Genoveva Serban.

Intalnirea aniversara de vineri a inceput cu un moment de reculegere pentru toti profesorii si colegii care au parasit aceasta lume inainte de acest moment unic in viata.

Actualii elevi ai Colegiului “Sadoveanu”, coordonati de profesoara  Maria Iacob, le-au pregatit un moment artistic fostilor elevi, cantandu-le, printre alte melodii si  “Imnul Sadoveanu”.

Fiecare absolvent care a raspuns “prezent” la strigarea catalogului, le-a împărtăşit colegilor detalii din viaţa, de la   tinereţe pana la  maturitate.

Inainte de 1990 ,  Colegiul “Sadoveanu” purta numele de  Școala Medie Mixtă „Constantin Burcă” . Promoţia 1969 a fost una de excepţie, avand în vedere că aproape toţi absolventii au studii superioare. Mulţi dintre aceştia au îmbrăţişat cariera didactică, iar alţii au devenit ingineri sau economişti. Majoritatea dintre acestia sunt bunici in ziua de astazi. Au familii frumoase despre care spun ca sunt comoara lor. Odata cu trecerea timpului, au ajuns pensionari, dupa o viata de activitate profesionala. Printre absolvenţii promoţiei 1969 se află şi Adriana si Adrian Zamosteanu, initiatorii acestui eveniment.

La finalul evenimentului, toti cei prezenti au ciocnit cate un pahar de sampanie si au facut poze de grup in fata Colegiului. Seara a fost incheiata cu o masa festiva la un restaurant din Pascani.

 

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat