back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.6 C
Paşcani
Login

Propunere: Doua săptămâni de armata obligatorie. Deputatul Nacuta: este nevoie dar nu avem cu ce!

„Stagiu obligatoriu de pregătire militară de două săptămâni pentru toţi cetăţenii 18 – 35 de ani”. Este o idee propusă de noul partid al lui Cosette Chichirău – CURAJ – cuprinsă într-un program politic intitulat „planul de tara”.

Timpul petrecut în stagiul de pregătire va fi considerat concediu de drept şi va fi remunerat de către stat iar in cazul elevilor de liceu/studenţilor, stagiul devine obligatoriu o dată cu împlinirea vârstei de 18 ani. De asemenea „dacă la împlinirea vârstei de 18 ani, tânărul se află în ciclul de învăţământ liceal, stagiul se va amâna până la finalizarea studiilor. În cazul elevilor ce vor urma studii superioare, stagiul se poate amâna până la finalizarea studiilor de licenţă, dar nu mai târziu de vârsta de 23 de ani”, se precizează în documentul publicat de partidul nou-înfiinţat.

Fostă șefa a USR a precizat ca in cazul angajaţilor ar fi vorba de un stagiu de pregătire pentru situaţii de urgenţă. conform precizărilor făcute pentru Ziarul de Iași.
„E acelaşi tip de scenariu, dacă ai un incendiu, inundaţii severe, vedem criza climatică prin care trecem, avem şi cele două războaie care se desfăşoară. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice tip de incident, mai ales că suntem în context de război. Noi nu credem că România este în vreun fel de pericol militar, dar un pericol foarte mare este cutremurul, iar în cazul de cutremur nu credem că Guvernul sau populaţia sunt pregătite să intervină. Ar fi un stagiu de două săptămâni bun pentru familii, tineri, obţii unele abilităţi ca să fii pregătit. O săptămână să fie despre acordarea primului ajutor în situaţii de criză, ce să faci să îţi salvezi familia, iar a doua antrenament de armată inclusiv cu arme, cum arată, cum funcţionează etc.”, a declarat Cosette Chichirău.
Ea a dat ca exemplu ţările baltice, despre care, spune aceasta, au armată obligatorie, „la fel ca mai multe ţări din Europa, iar media e un an”. În cazul proiectului propus de CURAJ, ar fi vorba mai degrabă, spune fostul lider USR, de „o minimă pregătire civilă ca să acţionăm ca un grup”.

Propunerea ar fi greu de implementat crede Sorin Nacuta, deputat PNL. In cadrul emisiunii „Pulsul Zilei” el a spus ca ar fi necesare investiții si costuri mult prea mari pentru infrastructura si plata soldaților la termen, in contextul in care unele unități militare au fost desfiitate. Nacuta a mai spus ca un stagiu militar elementar ar fi necesar pentru tineri.

„România nu mai are infrastructura necesară. S-a renunțat la unele unități militate. Ar fi necesare investiții foarte mari pentru reactivarea lor dar si costuri mai mari decât pentru întreținerea armatei pentru soldații la termen. Cred ca un stagiu militar elementar este necesar fiecărui tânăr având in vedere problemele de securitate din ultima perioada.”

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat