back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Regulamentul de parcare, supus spre aprobare

Pascaniul ar urma sa aiba un sistem de parcari rezidentiale si publice cu plata. Regulamentul privind folosirea terenurilor pentru parcarea masinilor va fi suspus aprobarii in sedinta de joi, de pe 27 ianuarie, iar daca va trece de votul consilierilor locali, va fi pus in practica, cel mai probabil, din primavara acestui an.

Confrom regulamantului, parcarile de resedinta ar urma sa fie amenajate la mai putin de 30 m de imobil si nu vor fi amplasate pe carosabil, trotuare sau spatii verzi, pe drumurile cu sens unic sau pe arterele principale de circulatie, in timp ce parcarile publice cu plata ar urma sa fie special semnalizate in acest sens, si se vor percepe tarife orare sau zilnice de parcare.

Astfel, atat in Deal, cat si in Vale vor fi cate doua zone de parcari rezidentiale si cu plata. Vorbim de 19 parcari cu plata in zona Deal si 30 in zona Vale a muncipiului. Referitor la parcarile rezidentiale, acestea vor fi impartite tot pe doua zone, si vor fi, în total, în numar de 44.

Pentru cei interesati, trebuie mentionat ca parcarile rezidentiale vor putea fi obtinute doar prin licitatie. Mai exact, odata ce va fi anuntata inceperea procedurii de atribuire, cetatenii vor putea depune la Registratura Primariei o cerere, alaturi de documentele aferente, cu mentiunea ca se vor putea inscrie la licitatie doar cei care nu au restante la plata taxelor si impozitelor locale si nu sunt in stare de insolventa sau faliment.

De remarcat este insa si faptul ca din regulament lipsesc date privitoare la taxele aferente pentru aceste tipuri de parcare. Asadar, in cazul in care cetatenii se inscriu la licitatie, nu au informatii despre suma minima pe care se angajeaza să o plateasca anual, in cazul parcarilor rezidentiale. Mai mult chiar, pentru a participa la licitatie este obligatorie plata garantiei egala cu doua chirii.

Precizam ca se va ocupa de evaluarea ofertelor o comisie din care vor face parte presedintele si secretarul, din partea primarului, dar si reprezentanti ai Serviciului Taxe si Impozite Locale, Politiei Locale, Compartiementului Administratare Parcari si Cimitire si Compartimentului Patrimoniu și Contracte.

Asadar, in cazul solicitarilor de amenajari de parcari de resedinta noi sau in locul celor deja existente, acestea urmeaza sa fie semnalizate corespunzator si numerotate. Ele vor fi rezervate sambata si duminica iar in cursul saptamanii, de dupa amiaza, de la ora 15.00 pana a doua zi dimineata, la ora 08.00.

Referitor la parcarile cu plata, ele vor putea fi folosite pe baza de tichet de parcare sau abonamente si vor functiona de luni pana sambata in intervalul orar 8.00 – 20.00, iar duminica si in sarbatorile legale parcarea in aceste zone va fi gratuita. Tarifele  se vor stabili anual, prin hotărâre de Consiliu Local.

Taxa de utilizare a acestor parcari va putea fi achitata la parcometre, iar soferii vor trebui sa afiseze pe bord, in interiorul masinii tichetul de parcare. In cazul celor care vor utiliza aplicatia de autotaxare sau abonamentele, ei vor fi inregistrati electronic.

Precizam ca in aceleasi regulament au fost stabilite amenzi. Spre exemplu, cei care stationaeaza fara sa plateasca sau au abonamente si tichete false, vor fi sanctionati cu amenda cuprinsa intre 600 si 2000 de lei.

Reamintim ca regulamentul pentru parcari a fost pus in dezbatere publica in ultima luna a anului trecut.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat