back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Rețetele compensate din România sunt valabile în toate țările UE

O rețetă prescrisă de un medic dintr-o țară a Uniunii Europene este valabilă în toate celelalte țări ale UE. Ceea ce înseamnă că românii pot cumpăra medicamente în baza unei rețete compensate oriunde în țările membre ale UE. Acest lucru se poate realiza în baza așa-numitei prescripții transfrontaliere, nimeni alta decât rețeta obișnuită pe care persoanele asigurate o primesc de la medicul lor de familie sau de la un alt medic specialist.

Într-adevăr, rețetele prescrise de medicii din țara noastră sunt valabile în toate țările UE. Nu există o formă sau un format specific pentru prescripțiile pe care le putem folosi în altă țară din UE. În principiu, prescripția care se eliberează în țara de origine ar trebui să conțină suficiente informații pentru a putea fi utilizată în altă țară din Uniunea Europeană. Vreau doar să menționez că acolo, în farmaciile din țările UE, plata se va face integral, urmând ca la întoarcerea în țară, în baza chitanței, să se deconteze medicamentele respective, evident, la prețul din România”, a explicat Dr. Ec. Tadu Țibichi, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iași.

Totuși, se menționează pe site-ul oficial al Uniunii Europene, este posibil ca un medicament prescris într-o țară să nu fie disponibil în alta sau să aibă o denumire diferită.

Este posibil ca unele medicamente să nu fie autorizate pentru vânzare sau să nu fie disponibile în altă țară, chiar dacă este vorba despre teritoriul UE”, menționează autorii site-ului care mai precizează că o prescripție medicală trebuie să includă cel puțin următoarele informații: datele pacientului: numele și prenumele (complet) și data nașterii; data eliberării prescripției; datele medicului care eliberează prescripția: numele și prenumele (complet), calificarea profesională, datele de contact direct, adresa profesională (inclusiv țara), semnătura (de mână sau digitală); date despre medicamentul prescris: denumirea comună (mai degrabă decât denumirea comercială, care poate fi diferită de la o țară la alta), forma (tabletă, soluție etc.), cantitatea, concentrația și doza recomandată.

De aceea, se recomadă, în cazul în care considerați că va trebui să mergeți cu rețeta la o farmacie din străinătate sau că va trebui să cumpărați în țara de origine medicamente prescrise în străinătate, să verificați dacă medicul a inclus toate informațiile necesare. În acest fel vă asigurați că farmacistul din altă țară poate să înțeleagă cu ușurință rețeta și să identifice corect medicamentele și doza recomandată.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat