back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Retrom -lucrarile de demolare fără autorizaţie. Molozul, depozitat într-o râpă la Bosteni, în apropierea caselor

Investiţiile la noul centru comercial proiectat pe ruinele fostei societăţi Retrom Paşcani au debutat cu stângul, fără autorizaţiile necesare. Lucrările de demolare au început de câteva zile dar fără autorizaţia necesară de la Primăria municipiului.

Conform administraţiei locale nici măcar nu a fost înaintată o astfel de cerere. Din acest motiv Poliţia Locală la solicitarea primarului a dispus sistarea lucrărilor de demolare până la îndeplinirea condiţiilor legale. Societatea care se ocupă de lucrări risca o amendă de până la 100 000 lei.
Până acum, molozul rezultat în urma demolării a fost transportat în suburbia Bosteni, pentru acoperirea unei gropi. Totul s-a făcut cu ştiinţa Primăriei Paşcani, pentru consolidarea unui mal care în fiecare an se surpă şi pune în pericol casele din apropiere. De regulă astfel de depozite trebuie să aibă aprobarea Agenţiei Naţionale de Protecţie Mediului, dar nu a fost emis un astfel de aviz.

Locuitorii de acolo sunt însă mulţumiţi că groapa este acoperită cu moloz şi îi încurajează şi pe alţii care demolează, să aducă deşeurile acolo.
Pe ruinele fostei fabrici de traductoare şi reductoare din Paşcani, va fi construit un centru comercial pe o suprafaţă de peste 19 000 mp şi 200 locuri de parcare. Conform unor surse, aici ar urma să îşi deschidă magazine firme de renume cum ar fi Noriel, Jysc dar şi un fast food KFC.
Pentru asta este necesară, mai întâi, modificarea Planului Urbanistic General cu aprobarea Consiliului Local. Zona respectivă este industrială iar pentru construcţia noului centru comercial, destinaţia terenului ar trebui schimbată.

Investitorii au făcut o astfel de solicitare iar administraţia locală a propus spre dezbatere publică memoriul general pentru modificările urbanistice solicitate. De asemenea pe 16 martie de la ora 14.00 proiectanţii au programat o dezbatere publică pe acesta tema.
Menţionăm că reprezentanţii societăţii care se ocupă de acesta investiţie nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat