back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Sarbatoare mare pentru crestini: Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena

An de an, în ziua de 21 mai, îi sărbătorim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cei „întocmai cu apostolii”.

După 300 de ani de suferinţe şi de prigoniri pentru creştini, au sosit zilele de domnie ale lui Constantin cel Mare, care, îndemnat şi de mama sa, împărăteasa Elena, a arătat multă dragoste pentru creştini şi a oprit persecuţiile împotriva lor.

Semnul Sfintei Cruci

În anul 312, Constantin se afla în război cu Maxenţiu, care era un mare duşman al creştinismului. Oastea lui Constantin nu era numeroasă, aşa că împăratul Constantin a început a se ruga lui Dumnezeu pentru a-l ajuta să învingă. În ajunul bătăliei, împăratul a văzut pe cer, ziua, deasupra soarelui, o cruce luminoasă pe care scria: „prin acest semn vei învinge”.Iar în noaptea dinaintea bătăliei, împăratului i s-a arătat în vis chiar Mântuitorul Care i-a spus că Sfânta Cruce îi va fi semn de izbândă. A doua zi, la porunca împăratului, pe toate steagurile s-a cusut semnul crucii, iar ostaşii l-au pus pe coifurile şi pe scuturile lor.Şi în acest fel, Constantin cel Mare a ieşit biruitor din luptă, mărturisind că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor.Aflarea Sfintei CruciAvând credinţă mare în Dumnezeu, Elena, mama lui Constantin, merge la Ierusalim, în fruntea unei solii, pentru a căuta Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Ea a pus lucrători să sape pe Golgota pentru a afla Crucea, iar aceştia, săpând, au aflat trei cruci care arătau la fel. Şi nu ştiau pe care din acestea a fost răstignit Domnul. Aşa că a fost adusă o femeie bolnavă şi i s-a spus să atingă pe rând crucile. Şi aceasta, când a atins Crucea Mântuitorului, s-a tămăduit îndată. Astfel, prin minune dumnezeiască, Sfânta Elena a descoperit Sfânta Cruce, care a fost ridicată de acolo şi înălţată într-una din bisericile Ierusalimului, săvârşind şi astăzi mari minuni.

sursa Ziarul Lumina

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat