back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
-1.1 C
Paşcani
Login

Scade preţul la căldură, pentru suplimentarea subvenţiei la RAGCL

Primăria Paşcani întinde, din nou, o mână de ajutor regiei locale de termoficare. Edilul municipiului a propus majorarea subvenţiei la căldură cu încă 400 000 lei,  bani care ar urma să fie achitaţi din bugetul local alocat pentru investiţii. Suma este necesară achitării facturilor restante la gaz, în condiţiile în care furnizorul a ameninţat că va închide robinetele.
Pentru că banii să ajungă în contul RAGCL trebuie mai întâi modificat preţul la căldură. În acest sens legislativul local a fost convocat în şedinţă extraordinară, vineri 12 octombrie de la ora 10.00, după ce iniţial era anunţată o şedinţă de îndată, câteva zile mai devreme.

Pe ordinea de zi se află două proiecte de hotărâre. Primul vizează modificarea bugetului şi a listei de investiţii, în sensul diminuării cu 400.000 lei, bani care vor fi alocaţi pentru subvenţia la căldură.

Al doilea proiect are ca scop diminuarea preţului de facturare a căldurii la populaţie de la 265 la 170 lei pe gigacalorie. Mai exact primarul a propus scăderea preţului căldurii la populaţie, diferenţa urmând să fie acoperită prin subvenţie. Aceeaşi metodă a fost folosită şi în anii trecuţi pentru că regia să poată beneficia de un plus de subvenţie.

În momentul de faţă preţul de producţie al căldurii produs de RAGCL Paşcani este de 499,80 lei. Subvenţia la căldură este acordată doar pentru populaţie, în timp ce societăţile şi instituţiile plătesc preţul integral.

Menţionăm că regia de termoficare a încasat în avans în acest an. Întreaga subvenţie la căldură acordată de la bugetul local. Este vorba despre 1,5 milioane de lei la care se adăugă cei 400.000 lei prin rectificarea propusă spre aprobare.

În acelaşi timp RAGCL a achitat în 2018, 1,9 milioane de lei la gaz, aproape 2/3 din subvenţii iar restul din încasarea facturilor. În momentul de faţă la sistemul centralizat au mai rămas branşaţi cca 2700 de abonaţi.

PULSUL ZILEI

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Consilierii pășcăneni, convocați pentru majorarea taxelor

  Ședința pentru majorarea taxelor și impozitelor locale la Pașcani, cu peste 70%, va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 10.00. Proiectul inițiat de primarul Marius Pintilie - foto este singurul de pe ordinea de zi și...

Niciun articol afișat