back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Schimbare importantă: reprezentantul Colegiului Medicilor primeşte drept de vot în Consiliul de Administraţie al unui spital

O modificare legislativă important are potenţialul de a schimba raportul de forţă în Consiliile de Administraţie ale unităţilor medicale din România. Ministerul Sănătăţii a decis ca reprezentanţii Colegiului Medicilor din România, care se află obligatoriu în Consiliile de Administraţie ale spitalelor, să aibă şi drept de vot. Până acum, aceştia erau doar observatori, invitaţi permanenţi la şedinţele administrative din cea mai importantă structură decizională dintr-un unitate medicală. Mai nou, aceştia vor putea vota, iar votul lor poate atârna greu atunci când se decid potenţiale achiziţii, modificări ale regulamentelor de funcţionare, ale organigramei, dar şi cu privire la evaluarea managerului.

Poate nu va schimba fundamental felul în care funcţionează CA-ul unui spital, spun medicii cu care am discutat, dar un vot negativ la o evaluare managerială din partea reprezentantului Colegiului Medicilor ar putea atrage atenţia tuturor cu privire la faptul că, la nivelul colectivului, managerul mai are probleme de rezolvat.

Şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, filiala Iaşi, dr. Liviu Oprea (FOTO), a spus pentru „Ziarul de Iaşi” că vede în această decizie o dorinţă ca rolul personalului medical să fie mai important în sistemul sanitar.

Cine face parte dintr-un Consiliu de Administraţie al unui spital

„Ce face reprezentantul Colegiului Medicilor în Consiliul de Administraţie: conform legii, două lucruri. Este obligat să supravegheze libertatea profesională a doctorilor faţă de angajator şi ca practica medicală să nu fie impietată de actele administrative. Înainte exista doar poziţia de observator, dar acum dimensiunea se schimbă. Devine membru cu drepturi depline şi va vota toate actele administrative, inclusiv chestiunile legate de buget şi tot ce se hotărăşte în Consiliul de Administraţie”, a declarat dr. Liviu Oprea.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat