back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Scutire de impozit la vânzarea imobilelor pentru moștenitori și soți care divorțează. Ce spune propunerea legislativă

Moștenitorii care vând un apartament dobândit prin succesiune sau soții care au divorțat și dau un imobil obținut în timpul căsătoriei ar putea să nu mai plătească impozit, conform unei propuneri legislative depuse de parlamentarii PNL. Inițiatorii spun că înțeleg nevoia măsurilor „pentru descurajarea samsarilor imobiliari”, însă consideră că pentru anumite categorii de persoane impozitul este o povară.

În momentul de față, impozitul datorat este de 1%, în cazul imobilelor vândute după trei ani de la dobândire, sau 3%, în cazul în care proprietarii le vând înainte de expirarea acestui termen. Codul fiscal în forma sa actuală prevede excepții de la impozit în anumite situații, cum ar fi donația între rude.

Propunerea legislativă a fost depusă pe 26 martie, se arată pe site-ul Senatului.

„Înţelegem și susținem necesitatea măsurilor fiscale care au ca scop prevenirea speculei imobiliare şi descurajarea samsarilor imobiliari, însă considerăm că aplicarea acestui impozit în cazurile sus-menționate reprezintă o povară fiscală inechitabilă, îndreptată împotriva cetățenilor aflați în situații dificile. Cadrul legal care impune această taxă a fost conceput tocmai pentru a descuraja cumpărarea şi revânzarea rapidă a imobilelor în scop speculativ, însă moştenitorii legali şi foştii soți care înstrăinează un imobil nu se încadrează în această categorie”, spun inițiatorii în expunerea de motive.

Propunerea ar modifica articolul 111, alineatul (2) din Codul fiscal în sensul de a-i exclude de la plata impozitului pe moștenitori și pe soți, pentru bunurile dobândite în timpul căsătoriei, după divorț și încheierea partajului. Conform inițiativei, modificările ar produce efecte începând cu anul următor după publicarea în Monitorul Oficial.

Sursa Ziare.com Scutire de impozit la vânzarea imobilelor pentru moștenitori și soți care divorțează. Ce spune propunerea legislativă

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat