back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Se închide un sens de circulație din centrul Pașcaniului. A început toaletarea copacilor – FOTO

Un sens de circulație din centrul municipiului Pașcani, strada Ștefan cel Mare, de la magazinul Profi până la oficiul poștal va fi închis de luni și până vineri, săptămâna viitoare, 14-18 februarie, în intervalul orar 7:30 – 15:00. Informațiile au fost făcute publice în ședința comisiei de circulație ce a avut loc la Primăria Pașcani, joi, 10 februarie, de la ora 10:00.

Va fi interzisă și parcarea mașinilor, pe sensul de circulație închis, cel dinspre partea cu magazinele din centru. Autoritățile locale au motivat această decizie, deoarece va avea loc toaletarea copacilor din zona. Lucrările sunt necesare în contextul în care de la 1 martie ar urma să înceapă lucrările de modernizare a iluminatului public și vor fi puși stâlpi cu lămpi LED.

Viceprimarul, Cristian Rățoi, a precizat că toți castanii trebuie toaletati și este posibil că unii arbori să fie scoși, dacă împiedică amplasarea stâlpilor.

De precizat este și faptul joi, 10 februarie, muncitorii de la Gospodăria Comunală au început toaletările și chiar au doborât mai mulți copaci de pe strada Ștefan cel Mare, de lângă sediul clădirii Serviciului de Evidență a Populației Pașcani, dar și de lângă Banca Comercială Română. Acțiunea ar urma să continue până spre Casa de Cultură. Potrivit reprezentanților primăriei, copacii care au fost tăiați erau considerați periculoși, fiind uscați și bătrâni.

Consilierul local, Sorin Olariu, contesta acțiunile primăriei pe motiv că tăierilor sunt ilegale și că municipalitatea ar trebuie să aibă grijă de arborii ce asigura oxigenul pascanenilor și mențin în limite normale, calitatea aerului.

De precizat este și faptul că într-un răspuns pentru BIT TV, de la începutul acestui an, la subiectul privind tăierea gardului viu de lângă parcul de pe aleea care duce la Palatul Cantacuzino, reprezentanții Primăriei Pașcani au precizat că „viziunea administrației locale pentru spațiile verzi din zona urbană se centrează pe simplificare, pe spații aerisite, în care să aibă acces lumina și în general se dorește amenajarea cu gazon natural”.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat