back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Senatorul Lucian RUSU: România, destinație strategică pentru investiții în energie!

Așa cum am declarat și săptămâna trecută de la tribuna Senatului României, țara noastră are la nivel național investiții de miliarde de euro în regenerabile, în infrastructura de transport, stocare și distribuție, investiții record din fonduri europene și proiecte strategice, care ne așează pe harta statelor cu soluții energetice durabile și sigure.

Iată câteva exemple concrete din regiunea Moldovei, o regiune care astăzi recuperează cu tenacitate decalajele de dezvoltare. Un prin exemplu este proiectul derulat de Delgaz Grid, parte a grupului E.ON, care modernizează̆ stația de transformare Roman Laminor, o investiție de aproximativ 10 milioane de euro, din care o parte semnificativă provine din Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei. Acest proiect va deservi cei peste 36.000 de consumatori din municipiul Roman și din alte 111 localități învecinate – contribuind la o infrastructură energetică mai eficientă, mai sigură și mai accesibilă.

Un al doilea exemplu este din județul Bacău, unde aceeași companie a finalizat în decembrie o nouă stație de transformare, printr-o investiție de 22,7 milioane de lei, cu impact direct pentru alți peste 31.000 de români. În paralel, sunt în derulare 32 de proiecte similare în cele șase județe din Moldova.

Un al treilea exemplu este chiar de acasă, din județul Iași, unde Hidroelectrica și Ministerul Energiei vor investi peste 60 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor de la Amenajarea Hidroenergetică de la Pașcani, o construcție începută de mai bine de 40 de ani și prin care se va reabilita cursul râului Siret, se va asigura apa necesară pentru irigații și consum. Poate cel mai important, este că oamenii vor beneficia astfel de energia electrică generată, reprezentând aproximativ 12,5 MWH.

Aceste exemple nu reprezinta doar cifre sau statistici. Ele înseamnă pași concreti spre reducerea decalajelor economice și sociale dintre regiuni, printr-un parteneriat solid între stat și mediul privat. Transformările reale au loc atunci când astfel de parteneriate stat-privat se bucură de un cadru legislativ coerent, corect şi stabil, de măsuri care să sprijine investițiile, inclusiv investițiile private. (P)

LUCIAN RUSU – senator PNL Iasi

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat