back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Sfaturi practice pentru protejarea instalațiilor interioare împotriva înghețului

Având în vedere că temperaturile exterioare au atins valori negative, ApaVital vă oferă o serie de recomandări menite să ajute utilizatorii în ceea ce privește protejarea instalațiilor împotriva înghețului.

Principalele cauze ale înghețării instalaților interioare de apă sunt următoarele:

–       Nerespectarea normelor tehnice de instalare a conductelor şi branşamentelor. De-a lungul anilor, numeroase firme au realizat lucrări de alimentare cu apă în diferite zone ale oraşului, fără a respecta prescripţiile tehnice prevăzute în avizele eliberate de ApaVital. Multe reţele nu au fost amplasate sub adâncimea de îngheţ pentru Iaşi, respectiv la minimum 105 cm adâncime;

–       Ignorarea avertismentelor lansate privind protecţia căminelor de apometru împotriva îngheţului. În fiecare an, ApaVital îşi avertizează clienţii, prin texte tipărite pe facturi, pe site-ul propriu și prin intermediul mass-media asupra necesităţii protejării apometrelor împotriva îngheţului. Îngheţul apei în reţele apare în căminul de apometru, după care se propagă către branşament şi reţeaua interioară. Căminele de apometru sunt primele care trebuie protejate împotriva înghețului.

–       Consumul scăzut înregistrat la capetele de reţea. Multe probleme s-au înregistrat la capetele de reţea, acolo unde consumul este mai scăzut şi neuniform. De asemenea, lipsa consumului de apă pe timpul nopții sau lipsa consumului de apă pe parcursul zilelor în care se înregistrează temperaturi scăzute pot duce la formarea unor „dopuri” de gheaţă pe conductele de alimentare cu apă, ceea ce duce la imposibilitatea distribuției apei.

–       Lucrări de terasare care au redus adâncimea de îngheţ. În sezonul cald se realizează lucrări de terasare a drumurilor sau a căilor de acces, care micşorează stratul de pământ de deasupra conductelor de apă.

–       Construcţii în apropierea reţelelor. Construcţia de cămine şi alte corpuri betonate în imediata apropiere a reţelelor de apă facilitează îngheţul.

Pentru a nu apărea situații de îngheț, ApaVital recomandă utilizatorilor izolarea termică a armăturilor din căminele de apometru și asigurarea unui consum minim de apă.

În perspectivă, utilizatorii trebuie să mai aibă în vedere refacerea lucrărilor la reţelele de apă, dacă acestea nu sunt amplasate sub adâncimea de îngheţ, respectarea distanţei faţă de alte reţele edilitare sau construcţii și pozarea conductelor la o adâncime mai mare, în cazul în care se efectuează lucrări de terasamente.

Pentru dezgheţarea reţelelor interioare de apă, soluțiile sunt încălzirea conductelor, dacă acestea sunt din oţel (nu se poate face acest lucru pe o conductă de HDPE) sau plasarea unei surse de căldură (o aerotermă) în căminul de apometru, pentru o durată mai lungă de timp. În momentul în care se produce o dezgheţare minimă/parţială a conductei, efectul presiunii, combinat cu temperatura apei potabile (cca. 12-16 grade Celsius), va determina o dezgheţare completă a instalației.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, utilizatorii au obligaţia „să se preocupe de asigurarea integrităţii sistemelor de măsurare”. În cazul în care apometrul îngheaţă, costurile de remediere (contravaloarea aparatului de măsură, manopera aferentă înlocuirii, cheltuielile corespunzătoare deplasării şi staţionării mijlocului de transport utilizat) revin în exclusivitate utilizatorilor.

APAVITAL IASI

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat