back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Simulare de accident rutier cu victime multiple – exercițiu tactic desfășurat în comuna Ruginoasa – FOTO

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași, prin Secția de Pompieri Pașcani, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Ruginoasa, a organizat în cursul zilei de astăzi un exercițiu tactic cu forțe și mijloace în teren, având ca temă gestionarea unei situații de urgență generate de un accident rutier cu victime multiple.

Scenariul exercițiului a presupus producerea unei coliziuni între două autovehicule, dintre care unul era un microbuz destinat transportului școlar. La bordul acestuia se aflau 16 elevi minori și două cadre adulte. În urma „accidentului”, au fost raportate doar avarii materiale, fără persoane rănite. Totuși, în conformitate cu procedurile aplicabile în astfel de situații, toate cele 18 persoane implicate au fost evaluate medical la fața locului de către echipajele specializate, fără a se impune transportul la unități spitalicești.

Pentru gestionarea eficientă a situației simulate, la locul exercițiului au fost direcționate două autospeciale de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, echipate cu module de descarcerare și prim ajutor, precum și o ambulanță SMURD de tip EPA. Totodată, a fost alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Ruginoasa, care a acționat cu un echipaj de intervenție, conform planului comun de cooperare.

Exercițiul a urmărit antrenarea personalului operativ în aplicarea procedurilor de intervenție în cazul producerii unor accidente rutiere cu victime multiple, dezvoltarea capacității de cooperare între structurile profesioniste și cele voluntare, precum și testarea timpilor de reacție și a fluxurilor de comunicare operațională. De asemenea, a fost vizat și un obiectiv important de ordin preventiv: conștientizarea riscurilor asociate transportului școlar și a modului în care cadrele didactice și elevii trebuie să reacționeze în astfel de situații.

În contextul acestei acțiuni, reamintim câteva măsuri concrete de prevenire a accidentelor rutiere care implică vehicule de transport persoane:
– Respectarea regimului legal de viteză și adaptarea acesteia la condițiile de drum;
– Instruirea corespunzătoare a conducătorilor auto cu privire la gestionarea situațiilor de urgență;
– Asigurarea verificărilor tehnice periodice ale mijloacelor de transport;
– Dotarea vehiculelor cu trusă medicală, stingător, triunghiuri reflectorizante și ciocane pentru spargerea geamurilor în caz de urgență;
– Monitorizarea comportamentului elevilor pe durata transportului, precum și instruirea acestora cu privire la măsurile de autoprotecție.
Exercițiile de acest tip contribuie la îmbunătățirea gradului de pregătire al personalului operativ și voluntar, dar și la educarea preventivă a populației, în special a celor mai tineri membri ai comunității. ISU Iași continuă astfel demersurile de consolidare a capacității de răspuns la evenimentele cu impact major asupra siguranței publice.
Prevenim. Protejăm. Salvăm.

ISU IASI

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat