back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea:

  1. Un număr de889 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 232 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
  2. Conform ultimelor centralizări, un număr de 398 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 4 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 18 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
  3. Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 495 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 310 sancţiuni contravenţionale în valoare de 488.005 lei.

Alte misiuni instituționale:

  • ISU a efectuat 15 misiuni, din care: 2 misiuni de transport către unitățile spitalicești, 4 misiuni transport către spații de carantină, 8 misiuni de decontaminare biologică, 1 misiune de transport probe biologice;
  • IPJ a efectuat 103 de alte misiuni, din care: 51 misiuni specifice și de menținere a ordinii publici la unități spitalicești, 12 misiuni escortare a coloanelor și 40 de misiuni de verificare, respectare măsuri/ restricții la persoane fizice și juridice.
  • IJJ a efectuat 57 misiuni, din care: 10 misiuni de pază la spații de carantină, 2 misiuni de însoțire transporturi către spații de carantină, 4 misiuni de cooperare cu Aeroportul Iași, 41 misiuni verificare la domiciliu.
  • Serviciul de Ambulanță Județean a executat 125 de misiuni, din care 46 de transporturi către unități spitalicești, 2 transporturi către spații de carantină, 4 transporturi către spații de izolare, 12 transporturi de probe biologice, 55 decontaminări biologice şi 6 alte misiuni specifice.
  • Poliția locală a executat 8 misiuni de pază centre carantină.
  • MAPN a efectuat 13 misiuni, din care: 6 misiuni de patrulare și 7 misiuni de pază, utilizând 38 militari și 6 auto.
  • DSP a efectuat 38 misiuni: 12 misiuni transport către spații de carantină, 3 misiuni transport probe biologice si 23 alte misiuni.
  1. Reamintim recomandările generale privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii COVID-19 la toate unitățile care au program de funcționare în această perioadă:
  1. Persoana responsabilă de implementarea și verificarea respectării măsurilor suplimentare de igienă și prevenție recomandate, va avea următoarele obligații:
  • Să verifice temperatura corporală pentru angajați, termometrizarea se va realiza cu termometru cu infraroșu non-contact, accesul la locul de muncă fiind permis doar în cazul în care persoana este afebrilă. În cazul în care, în timpul orelor de program, la un angajat apare cel puțin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultăți de respirație, durere în gât, se va anunța medicul de medicina muncii responsabil al unității;
  • Să verifice dacă toți angajații au fost dotați cu măști, mănuși, halate, șorțuri, cizme, etc. pe toată durata programului de lucru;
  • Să verifice că întreg personalul are analizele medicale periodice la zi;
  1. b) Personalul angajat are următoarele obligații:
  • Să poarte și să folosească, pe toată durata programului de lucru echipamentul de protecție: măști, mănuși, halate, șorțuri, etc.
  • Înainte de a-și pune masca, să se spele pe mâini cu apă și săpun și să folosească dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool 70% sau produse pe bază de clor. Masca se pune acoperind complet atât nasul cât și gura, asigurându-se că nu există spații deschise între față și mască;
  • În timpul programului de lucru, cât și în pauză, să mențină distanța de cel puțin 1,5 metri față de colegi.
  1. Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi fac un apel către cetaţeni să respecte recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile ordonanţelor militare.
  2. Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
  3.  La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore,         este:  0232.256.265.
  4.   Organizaţiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanţă – Asociaţia Ambulanţa.   Life, Colegiul Sfântul Nicolae, Instituţia Prefectului Iaşi, prin Centrul de Urgenţe Sociale oferă suport persoanelor aflate in auto-izolare / carantina. Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgenţe Sociale a lansat o nouă soluţie de sprijin pentru urgenţe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienţi afectaţi de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menţionate pot solicita serviciile Centrului de Urgenţe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va facilita preluarea solicitărilor.

DSP IASI

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat