back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Primarul Pașcaniului, criză de nervi în Piața Vale. Comercianții ambulanți, puși pe fugă

Situație fără precedent în piața agroalimentară din zona Vale Pașcani, miercuri, 10 decembrie, la primele ore ale dimineții. Primarul Marius Pintilie a desfăcut un spațiu comercial improvizat pe platoul de lângă bariera de la intrare. Spre stupoarea celor care erau în zonă, edilul municipiului a aruncat bucată cu bucată dintr-un stand de prezentare, precum și un cort, pe tarabele din apropiere. Scenele au fost filmate de unii dintre piețari și puse pe rețelele de socializare.

Primarul a refuzat să-și explice intervenția neobișnuită, la solicitarea BIT TV, însă pe rețelele de socializare sunt sute de reacții din partea cetățenilor. Unii îl susțin pe primar pe motiv că ar încerca să facă ordine în piețe, alții spun că edilul și-a depășit atribuțiile și că, în astfel de cazuri, Poliția Locală sau executorii judecătorești ar trebui să intervină.

Comercianți puși pe fugă

Primarul Marius Pintilie i-a înștiințat pe comercianții ambulanți că nu au voie să-și mai vândă produsele pe platou sau trotuare, ci doar la standurile comerciale. Au fost vizați mai ales cei care vând haine, covoare și încălțăminte. Standurile, însă, pot fi folosite doar în urma unei licitații. O parte din ele au fost deja ocupate, iar pentru restul este programată o nouă licitație pe 15 ianuarie a.c. Comercianții cu tarabele pe trotuar au cerut primarului să fie lăsați să își continue activitatea până la licitație, așa cum au stat în aceleași locații din vara acestui an. În loc de ajutor, 10 dintre ei au fost amendați cu câte 1500 de lei de Poliția Locală, la solicitarea edilului, în cursul zilei de marți, 9 decembrie a.c.

Cei în cauză sunt nemulțumiți că au rămas fără activitate și cu marfă pe stoc. Oamenii spun că au familii cu copii și au rămas fără niciun venit chiar în prag de Crăciun din cauza primarului Marius Pintilie, în loc să fie ajutați. Unul dintre ei , Iosif Curteanu – foto a precizat pentru BIT TV că ar fi trebuit să fie lăsați să vândă pe platoul pieței până la organizarea licitației pentru standuri, așa cum și-au desfășurat activitatea până acum, și că ar trebui amenajate zone speciale pentru comerțul ambulant.

S.O.S legislativul local!

Problema va ajunge în legislativul pașcănean, posibil și la Prefectura Iași. Comercianții amendați vor să vină și să vorbească cu consilierii în ședința din 18 decembrie a.c., pe motiv că, într-o ședință anterioară, aleșii locali le-au promis că niciunul dintre ei nu va fi dat afară din piață. Mai mult, unul dintre comercianți susține că primarul l-ar fi amenințat că nu va câștiga nicio licitație, adică va pleca acasă, în urma unor intervenții.

Este sau nu permis comerțul ambulant?

Privitor la comerțul ambulant, conform regulamentului, este permis doar în ziua de duminică. Primarul Marius Pintilie a refuzat să clarifice când, unde și în ce condiții. În alte localități din țară, comerțul ambulant în piețele agroalimentare este permis în fiecare zi cu acordul Consiliului Local, în schimbul unei taxe, atât pentru comercializarea produselor alimentare, cât și nealimentare. De asemenea, în Piața Vale, după renovare, nu este o situație clară cu modul de folosire a spațiilor exterioare: dacă sunt permise, unde și în ce condiții amplasarea de tarabe și chioșcuri.

Menționăm că și societatea primarului ocupă, fără contract, mai multe suprafețe de teren din domeniul public, ocupate ilegal încă din anul 2010. În baza unui raport al Poliției Locale, Curtea de Conturi a impus recuperarea unei părți din prejudicii și predarea terenurilor după desființarea construcțiilor. Societatea primarului a achitat doar pentru ultimii trei ani de folosință a terenurilor și doar pentru o parte din suprafețele de teren ocupate ilegal.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat