back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Studiile de doctorat devin mai atractive din toamnă. Ce s-a schimbat, conform noilor reglementări?

Conform noii Legi a învăţământului superior, 3.200 de lei este cuantumul bursei de doctorat acordate studenţilor doctoranzi înmatriculaţi la programele de studii universitare de doctorat, cu finanţare de la bugetul de stat, la forma de învăţământ cu frecvenţă, indiferent de anul de studii. Pe lângă asta, din grantul de doctorat, o noutate, se pot acoperi şi alte cheltuieli ale doctorandului. Totodată, doctoratul poate dura 4 ani, în loc de 3.

Bursa este cuprinsă în granturile studiilor de doctorat, granturi care, pe vechea lege a educaţiei, nu includeau această sumă. Ce înseamnă această oportunitate şi care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească studenţii doctoranzi pentru a nu pierde banii, au explicat pentru “Ziarul de Iaşi” prof.univ.dr. Alina Minea, director al Consiliului pentru Studii Universitare (CSUD) din cadrul Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” Iaşi, şi conf.univ.dr. Florin Brânză, prorector pentru studii doctorale, digitalizare, Filialele şi Extensiunile Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC).

„O schimbare esenţială”

“Prin noua Lege a învăţământului, şi pentru doctoranzi, din toamnă, chiar din 2024, va avea loc o schimbare esenţială. Până acum a fost o schimbare de adaptare. Doctoranzii primesc un grant doctoral, aşa se numeşte suma alocată lor de către Minister de la buget. Până acum, grantul venea printr-o finanţare de bază, iar bursa venea din fondul de burse. De acum înainte, vor veni granturile acestea doctorale care vor conţine în ele şi bursa doctoratului, doar pentru doctoranzii de la frecvenţă. În momentul de faţă, noi dăm doctoranzilor care sunt finanţaţi de la buget, cu bursă, 3.200 de lei pe lună net. Din 2024, de la 1 octombrie, le vom da tot 3.200 de lei, dar ei mai au nişte cheltuieli pe care le pot acoperi din grantul respectiv”, a declarat Florin Brânză.

Astfel, schimbarea semnificativă care a avut loc încă din octombrie 2023 poate creşte pe viitor cu mult atractivitatea pentru studiile doctorale.

“Într-adevăr, de la 1 octombrie au crescut bursele de la 1.700, respectiv 1.950 de lei net, cât erau până în 30 septembrie 2023, la 3.200 de lei pe lună. Probabil că atractivitatea studiilor doctorale cu bursă va fi din ce în ce mai mare. Noua legislaţie care prevede şi posibilitatea angajării pe o perioadă determinată a studenţilor doctoranzi va creşte atractivitatea studiilor doctorale în mod cert. Noi desfăşurăm admiterea începând cu data de 12 iulie, dar nu am avut o problemă în a ocupa locurile la doctorat, problema este timpul alocat tezei de doctorat. Aici mă refer în special la cei fără bursă; la cei care sunt admişi pe locurile la buget, cu bursă, deja cred eu că situaţia financiară este vizibil mai bună”, a declarat Alina Minea.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat