back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Suntem în Săptămâna Albă, iar de luni începe Postul Mare: ce trebuie să facă creştinii

Creştinii ortodocşi ieşeni au intrat, de luni, în Săptâmâna Albă sau a Brânzei, fiind săptămâna premergătoare începutului Postul Paştelui. Postul Mare este cel mai lung şi mai important dintre toate posturile de peste an, fiind totodată şi cel mai aspru.

Postul Paştelui face referire la postul de 40 de zile şi 40 de nopţi pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ţinut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei, acest post începând în acest an pe 7 martie. Potrivit tradiţiei creştine însă, ca o pregătire pentru postul aspru de 40 de zile, acesta este anticipat de o săptămână de post mai uşoară, în care este permisă consumarea de ouă sau produse lactate. Fiind permisă consumarea acestora, săptămâna poartă şi numele de Săptămâna Albă sau a Brânzei.

Duminică a fost ultima zi în care credincioşii au putut consuma carne, fiind lăsatul secului de carne, iar în această săptămână pot fi consumate doar produse lactate. În perioada următoare au loc şi o serie de tradiţii şi obiceiuri sau există o serie de superstiţii legate de aceste zile. Astfel, potrivit credinţei creştine, în cele 40 de zile de post trupul se purifică odată cu sufletul, atât prin postul alimentar, dar şi cel spiritual, alimentat de rugăciune, fapte bune şi gânduri curate, dar mai ales prin abţinerea de la patimi şi obiceiuri proaste. În această perioadă sunt interzise şi nunţile sau petrecerile de orice fel, toate până în ziua de Paşte. În Săptămâna Patimilor, creştinii intră într-un regim chiar mai aspru de postire şi rugăciune.

Săptămâna aceasta, în zilele de miercuri şi vineri se poate mânca şi peşte, fiind dezlegare la peşte. Potrivit tradiţiei, în noaptea sâmbetei plăcintelor, spre duminica Lăsatului sec de brânză, se fac focuri pe dealuri, prin curţi şi grădini, curăţându-se şi arzându-se uscăturile. Apoi oamenii se odihnesc pentru a petrece şi duminica de lăsatul secului de brânză. În ultimele zile ale săptămânii albe se obişnuia ca oalele să fie spălate complet pentru a putea începe postul de luni cu preparate de post.

Chiar dacă toate aceste practici sunt prezentate de canoanele Bisericii, în practică preoţii duhovnici sunt cei care pot vorbi cu fiecare creştin în parte şi oferi sfaturi în cazul în care postul este prea aspru. Practic, Biserica îi sfătuieşte pe creştini să ţină post după puterile lor, în cazul copiilor sau bolnavilor existând chiar posibilitatea să se ia Sfânta Împărtăşanie doar cu câteva zile de post sau, în cazuri excepţionale, şi fără a ţine post alimentar.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat