back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Transplanturi tot mai multe la Iaşi, bani tot mai puţini. Se poate bloca activitatea

La Iaşi, ieri, a avut loc cea de-a patra prelevare de organe, în mai puţin de trei săptămâni. Dintre acestea, două au avut loc în ultima săptămână. Recordul este unul remarcabil, dar şi mai remarcabil este faptul că toţi pacienţii care au beneficiat de transplant au o stare de sănătate favorabilă.

În acelaşi timp, finanţarea pentru activitatea de transplant este un record negativ, mai exact, a fost alocată doar jumătate din suma dată de anul trecut, an în care numărul prelevărilor/transplanturilor a fost infim. Acest lucru ar putea duce la o blocare a activităţii de a mai salva vieţi.

Şapte prelevări de organe. Toretic, 35 vieţi salvate

Ieri, în cadrul Centrului Regional pentru Transplant Iaşi, s-a efectuat o a patra prelevare de organe care a avut loc în mai puţin de o lună. Donator a fost o femeia de 51 de ani, diagnosticată cu anevrism cerebral, de la care s-au prelevat plămânii, ficatul, rinichii. Plămânii donatorului au fost transplantaţi în ţară, la Spitalul “Sfânta Maria” din Bucureşti, ficatul la Iaşi, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon” şi rinichii, la Spitalul Clinic „C.I. Parhon”. Primitor, în cazul transplantului de ficat, a fost tot o femeie, diagnosticată cu ciroză hepatică, de aceeaşi vârstă cu a donatorului. „Este un record pentru că sunt patru prelevări de organe într-un timp extrem de scurt. În prezent, toţi primitorii sunt cu o evoluţie favorabilă. Ieri, a fost cea de-a 7-a prelevare de la începutul anului în Centrul Regional de Transplant Iaşi. Ultimii donatori au fost donatori eligibili şi pentru prelevare de ţesuturi, dar nu şi în cazul de faţă, cel din urmă. De la ceilalţi trei donatori de dinainte, din ultimele trei săptămâni, s-au prelevat inclusiv cornee şi os denton. De data aceasta, nu a fost posibil”, a explicat dr. Raluca Neagu, coordonator al Centrului Regional pentru Transplant Iaşi.

citește mai mult pe ziaruldeiasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat