back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Un bărbat venit de la un praznic a trimis la izolare cinci medici

Ieri, în judeţul Iaşi, 2.869 de persoane se aflau izolate la domiciliu, mai puţine cu 654 faţă de ziua precedentă, aceştia din urmă ieşind cu brio din perioada celor 14 zile. În schimb, 294 de persoane erau în carantină. În continuare, cifra deceselor pe judeţ rămâne aceeaşi. Doar un singur ieşean a pierdut lupta cu COVID 19. Potrivit ultimelor date transmise ieri, ora 13, de Grupul de Comunicare Strategică, la Iaşi erau declarate vindecate 19 persoane în total. În schimb, COVID 19 a ajuns la încă o unitate medicală, respectiv Spitalul Municipal din Paşcani.

A doua oară l-au crezut

La sfârşitul săptămânii, un bărbat în vârstă de 58 de ani din Paşcani a fost diagnosticat cu COVID 19. Pacientul a fost transportat în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Acesta s-a prezentat la Spitalul Municipal din Paşcani, sâmbătă, la orele prânzului, acuzând probleme respiratorii. Medicii de la Compartimentul pentru Urgenţe l-au preluat şi izolat imediat după care au luat legătura cu Direcţia de Sănătate Publică Iaşi. I s-au recoltat probe, iar testul a fost lucrat la Spitalul de Boli Infecţioase.

Managerul Spitalului din Paşcani, medicul Daniel Bechir, a spus că pacientul s-ar fi prezentat şi anterior la unitatea medicală, respectiv pe 24 martie, cu simptome minore de respiraţie. Bărbatul ar fi mărturisit că pe 14 martie participase la un praznic, unde se afla şi o rudă de-a sa proaspăt venită din Marea Britanie. Pacientul a fost consultat de medicii de la Secţia de Boli Infecţioase. Conducerea spitalului a dispus o anchetă epidemiologică pentru a stabili contacţii direcţi în acest caz. Conform procedurilor, primii care intră în autoizolare şi care urmează să fie testaţi sunt cei cinci medici de la Secţia de Boli Infecţioase şi membrii familiei cu care bolnavul a intrat în contact.

În acelaşi timp, la Institutul de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon nu a mai fost găsit pozitiv niciun cadru medical, în afară de o asistentă care ar fi intrat în contact cu pacientul venit de la Suceava. Ancheta epidemiologică continuă şi la Institutul de Boli Cardiovasculare, unde două teste ieri ieşiseră negative.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat