back to top
marți, decembrie 23, 2025
0.4 C
Paşcani
Login

Un pășcănean care a făcut tot posibilul să stea deoparte de un scandal public s-a ales până la urmă cu o condamnare

Un pășcănean a făcut tot posibilul pentru a evita să fie implicat într-un scandal sfârșit cu o bătaie în public. A plecat de la fața locului, a spus că nu a văzut nimic, a invocat faptul că nu poate gândi limpede, dar tot nu a scăpat. Până la urmă, s-a ales și cu o condamnare, pentru mărturie mincinoasă.

Dosar penal pentru mărturie mincinoasă

În după-amiaza zilei de 22 iulie 2017, Claudiu Bâtică se afla peste drum de un bar din Pașcani în fața căruia se iscase o bătaie între doi consumatori. A și traversat, pentru a vedea mai bine ce se întâmplat. Odată curiozitatea satisfăcută, Bâtică a părăsit grăbit zona. După cum avea să spună ulterior, a făcut-o tocmai pentru a nu fi chemat ca martor.

Bărbatul nu a avut însă noroc. Alți martori ai incidentului au pomenit și numele lui, așa că a fost chemat de procurori să spună ce a văzut. Și încă de două ori, pe 19 octombrie 2017 și 8 august 2018.

Conform legii, persoanele citate în calitate de martor sunt obligate să se prezinte în fața organului judiciar, respectiv a instanței și să spună ce știu cu privire la cele petrecute. Bâtică nu a avut de ales și a dat declarație în fața procurorilor. În schimb, în 2020, când a fost chemat și în instanță ca martor, a spus că nu percepuse momentul agresiunii. Vădit contradictorie cu cele spuse în timpul anchetei, declarația din instanță i-a adus lui Bâtică un dosar penal pentru mărturie mincinoasă.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat