back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Vaccinare la chiuvetă, anchetă DNA. Verificări și la un cabinet medical din Ciohorăni

Procurori şi poliţişti au efectuat miercuri, 12 ianuarie, de la primele ore ale dimineții, percheziţii la domiciliile şi cabinetele unor medici de familie, suspectaţi că ar fi eliberat certificate de vaccinare false. Au fost făcute 25 de verificări în acest sens, iar conform unui articol apărut pe Ziarul de Iasi, a fost vizat și un cabinet din comuna Ciohărăni, unde un certificat fals de vaccinare fals ar fi ajuns să coste pana la 500 de lei. Medicul suspectat de către politisti este cunosc in comunitate si a fost chiar premiat de fost prefect al judeţului Iaşi, Marian Grigoraș, pentru numărul mare de doze de vaccin administrate cetățenilor.

Tot confrom sursei citate, mai multi polițiști de la Piatra Neamț s-au prezentat dimineață la cabinetul medicului de familie.

„Nu mai era nimeni la dispensar când am fost, am aflat că a fost poliția de la cetățeni, au făcut o verificare la cabinetul medical al Danielei Bejan. Atât știu la ora asta. Avem o relație foarte bună cu ea din punctul meu d e vedere, este un medic deosebit și chiar cetățenii din comunitate apreciază activitatea dumneaei, am și felicitat-o în trecut pentru cum se implică în munca medicală cu cetățenii. Suntem foarte surprinși de situația asta”, a declarat pentru „Ziarul de Iași” Ticu Simion, primar în localitatea Ciohorăni.

La cabinetul medicului din Cioharani, în doar 6 luni, de la debutul campaniei de imunizare și până în prezent au fost administrate peste 1.200 de doze de vaccin, printre cele mai multe din județul Iași.

Precizăm că, în cadrul verificarilor, poliţiştii au pus în executare cinci mandate de aducere şi şapte ordonanţe de ridicare a unor obiecte, înscrisuri sau date informatice.

„Astăzi, 12 ianuarie 2022, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, efectuează un număr de 25 de percheziţii la domiciliile unor persoane din judeţele Neamţ şi Iaşi, suspectate de săvârşirea unor infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19“, se arată într-un comunicat emis de DGA.

La percheziţii au participat poliţişti din Neamţ, Suceava, Iaşi, Vaslui şi Bacău, efective ale Inspectoratului de Jandarmi Neamt şi Brigăzilor de Operaţiuni Speciale Bacău şi Suceava.

 

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat