back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

Zeci de rachete antigrindină, lansate în Iași, de Paște! Ploile au făcut ravagii în unele zone – FOTO

Zeci de rachete antigrindină au fost lansate în Iași, în perioada 6-7 mai 2024. Ploile au făcut ravagii în zona Cotnari și Moțca. Sezonul de combatere a grindinei se încheie pe 15 octombrie 2024

A început sezonul de combatere a căderilor de grindină în Iași. În perioada 6-7 mai 2024, s-au lansat zeci de rachete.

„S-a intervenit în grupul de combatere din Cotnari. Au fost fenomene puternice în zona de nord a Cotnariului, dar și în Moțca. În data de 6 mai, au fost activate procedurile pentru Grupul de Combatere Cotnari, deoarece spre zona de nord a grupului se îndrepta un sistem convectiv, cu grindină de peste 2.5 cm. Din același sistem, înainte de a ajunge în zona de intervenție, au fost înregistrate căderi de grindină în zona Târgu Neamț, Dolhasca, din județul Suceava, unde totul a fost acoperit de un strat important de grindină.

S-a intervenit asupra sistemului, începând cu ora 14:56, când acesta a intrat în zona punctelor de lansare, iar sistemul a fost prelucrat până la ora 16:30, când a ieșit din zonă. S-a intervenit asupra acestui sistem, iar în zona de responsabilitate nu au fost înregistrate căderi de grindină, ci doar precipitații lichide, după cum se poate observa în harta precipitațiilor estimate de radar. Un aspect important al precipitațiilor din norii convectivi, cei care produc și grindina, este acela că acestea ajung la sol local, în zona de precipitare a norului, și nu pe suprafețe extinse, cum este cazul precipitațiilor căzute din norii stratiformi”, susține Daniel Florea, director de program al operatorului licențiat al Unității de Combatere a Rachetelor Antigrindină Moldova 1.

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat