back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.8 C
Paşcani
Login

Zile libere 2018: Salariații vor avea trei zile nelucrătoare în luna mai

Zilele în care salariații din România nu lucrează sunt reglementate prin Codul muncii, iar lista acestora cuprinde, începând din acest an, nu mai puțin de 15 astfel de zile, în creștere cu una față de anul 2017. Lista zilelor libere a fost extinsă acum câteva săptămâni, prin declararea Vinerii Mari drept zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. În luna mai sunt trei zile libere în care salariații trebuie să primească liber de la lucru, una de Ziua Muncii și două de Rusalii.

Din acest an, salariații din sistemul de stat, dar și cei din mediul privat, care au un program obișnuit de lucru, adică de luni până vineri, se bucură de mai multe zile libere, și anume de 15 astfel de zile. Numărul zilelor libere din an s-a mărit odată cu introducerea Vinerii Mari, ultima zi de vineri înainte de Paște, în lista zilelor nelucrătoare de sărbătoare legală.

După cele mai recente modificări aduse Codului muncii, românii s-au bucurat în acest an, cu ocazia sărbătorilor pascale, de o minivacanță de patru zile. După această minivacanță, în 2018 vor mai fi nouă zile de sărbătoare legală nelucrătoare, primele dintre ele fiind în luna mai.

Mai exact, în luna mai a acestui an, salariații din țara noastră se vor bucura de trei zile libere, una căzând chiar în prima zi a lunii, iar celelalte două picând spre sfârșitul lunii. Așadar, 1 mai, zi în care se sărbătorește Ziua Muncii, va pica într-o zi de marți, iar 27 și 28 mai, prima și a doua zi de Rusalii, vor pica duminică, respectiv luni. Astfel, în luna mai, salariații cu program de lucru normal vor beneficia de două zile libere, în condițiile în care una din cele trei zile nelucrătoare cade într-o zi de duminică, zi deja liberă pentru acești angajați.

CONTINUARE PE AVOCATNET.RO

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat