back to top
marți, decembrie 23, 2025
1 C
Paşcani
Login

Zilele Pașcaniului, distracție până la miezul nopții. Se caută prezentator, fără plată

O nouă ședința privind organizarea ediției din acest an a Zilelor Municipiului Pașcani a scos în evidență multe probleme care trebuie rezolvate.

Primarul municipiului a cerut  să fie promovați cu prioritate artiștii și talentele locale din Pașcani și localitățile din împrejurimi, în cele trei zile de spectacole. De asemenea, edilul a solicitat comisiei să găsească un alt prezentator, nu cel stabilit în ședința trecută, Samir Marcu de la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, iar acesta să nu fie plătit dacă va fi din Pașcani. O altă varianta ar fi  să fie găsit un profesionist căruia să îi fie plătit onorariul și cheltuielile.

Tot primarul pășcănean a solicitat ca în ultima seară de spctacole să  se renunțe la formația Holograf si să rămână doar un artist de top – Smiley, din motive financiare.

O altă problemă discutată în cadrul ședinței a fost stabilirea programului, atât cel artistic cât și  cel pentru terase. Până la urmă a fost aprobată propunerea primarului ca în zilele de vineri și sâmbătă spectacolele să aibă loc până cel târziu la orele 24.00, iar duminică mai târziu cu jumătate de oră după miezul nopții când va avea loc și focul de artificii.  De asemenea, terasele vor fi închise imediat după finalizarea spectacolelor dar ultima comandă pentru mâncare și băuturi alcoolice va fi luată cel târziu la ora 23.30. Șeful Poliției Locale s-a abținut de la vot pe motiv că terasele trebuie să fie închise după ora 22.00, conform prevederilor legale.

În aceeași ședință s-a discutat și despre zonele unde urmează să aibă loc evenimentul. Scena pentru spectacole va fi amplasată pe platoul din fața Primăriei iar terasele pe strada Ștefan cel Mare, până la Oficiul Poștal. Pe aceeași stradă până la Casa de Cultură urmează să fie amplasate standurile pentru comercianți precum și în zonele libere și parcările din jurul sediului Primăriei și al Catedralei. Pentru copii, zona de distracție a fost stabilită  pe terenul liber dintre Parchet și Școala Iordache Cantacuzino. O decizie finală în acest sens va fi luată în cursul zilelor următoare, la fața locului. De asemenea, s-a stabilit că suprafețele de teren care urmeaza să fie închiriate  să fie de câte 25 m pentru standuri și 50 m pentru terase, cu posibilitatea contractării mai multor loturi.

Menționăm că a fost stabilită lista artiștilor naționali și a vedetelor care vor fi invitate să participe la Zilele Pașcaniului, în perioada 29-31 iulie.  Organizatorii au la dispoziție peste 74 000 lei pentru un concert de 50- 55 minute al lui  Smiley, aproape 35 000 lei pentru Feli și peste 31 000 lei pentru grupul folcloric Plăieșii din Republica Moldova. De asemenea, pe listă mai sunt Margareta Clipa, Dya, Alexandru Brădățan , Viorica Macovei, DJ Deny, Angelica Flutur, Cristinel Iordăchioaia și Beatrice Ducă.

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat