back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

„Ziua porților deschise” la Unitatea Militară 01405 Muncelu de Sus

Unitatea Militară 01405 Muncelu de Sus a organizat joi, 24 octombrie 2019, „Ziua porților deschise”. Această zi este prima dintr-o serie de sărbători în cadrul unității militare, întrucât pe 25 octombrie s-a celebrat Ziua Armatei Române, iar pe 26 octombrie, militarii și-au cinstit ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir.

La eveniment au participat cadre militare, alături de comandantul Viorel Petrariu, elevi ai Școlii Gimnaziale Muncelu de Sus însoțiți de directoare Sorinela Brumă, primarul comunei Mogoșești Siret, Damian Butnaru. Evenimentul a fost marcat și de un scurt moment religios săvârșit de un sobor de preoți format din pr. Ioan Gigi Daniel, secretarul Protopopiatului Pașcani, pr. Bălăceanu Nicolae de la Parohia Mogoșești, pr. Croitoru Mihai de la Parohia Muncelul de Sus și pr. Nicolae Crăciun din Hârlău.

În capela unității militare a fost săvârșit Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, după care s-au înălțat rugăciuni de pomenire a eroilor și a fost săvârșită o slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra personalului unității militare.

Personalul militar le-a prezentat celor de față o parte din tehnica militară din dotare și au oferit explicații despre aparatura folosită. La final s-au rostit rugăciuni de binecuvântare iar cei prezenți au participat la o agapă

După căderea regimului comunist, între Biserică și Armată s-au consolidat legăturile de împreună-slujire a lui Dumnezeu și a poporului român. Așa se face că în anul 1999, în timpul comandantului Stelian Ceobanu, au fost sfințite clădirile și s-a început amenajarea unei capele cu sprijinul personalului unității precum și cu donații din exterior. La data de 09 noiembrie 2014, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a sfințit capela unității, primind hramurile „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”. (Pr. Bălăceanu Nicolae).

Sursa: Doxologia.ro

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat